Ziua 1
Doi ochi mari privind in sus inconjurati de un cap imens, doua urme de umeri si doua varfuri lungi si bombate de bocanci undeva jos pe pamanat. O clipa se opreste din rontait si ma intreaba pe un ton cu indoiala:
-Tu esti antrenor ?
-Da, ii raspund.
Se intoarce spre ceilalti in timp ce-si umfla tacticos un balon de guma. Il sparge cu zgomot si striga cu un zambet larg;
-Auziti ce zice, cica e antrenor !
E un haos general. Doi se alearga, trei stau atarnati de-o bara intr-un soi de concurs de cine rezista mai mult, unul cu mingea dribleaza tot ce-i sta in cale, cu o placere deosebita in a trece mingea printre picioarele celorlalti, altul priveste pierdut de pe margine spre nicaieri, iar restul droaiei acestea de copii se pierde intr-un iures fara forma si sens.
-Pai cam asta e... Ti-i las acum. Ma intorc intr-o ora jumate..., mai apuc sa aud de la mosul care-i avea pana atunci in grija si care acum isi grabeste pasii fara sa priveasca in urma spre masina parcata chiar la intrare.
Trag aer in piept, iau postura martiala a unui comandant si incep sa strig ordine clare cat ma tin plamanii. La inceput se opresc doar cativa, apoi majoritatea, apoi si ultimii doi care inca alergau bezmetici si nu inteleg inca ce se intampla. Intr-un final reusesc sa-i adun pe o linie.
Improvizez o gimnastica de incalzire interactiva in care incerc sa le aflu numele. Nimeni nu prea ma ia in serios, se chicoteste si sunt persiflat la tot pasul. Secventa aduce cu o caricatura in care eu sunt personajul diform, iar copii textul ironic din bulina cel insoteste. Si cu cat incerc sa fiu mai serios cu atat caricatura ia proportii.
Ziua 1+x
Un tip imbracat in costum cu camasa alba si o servieta eleganta se apropie de mine.
-Nu va suparati, vestiarul arbitrilor unde e?
Il indrept spre locul indicat si intre timp ii explic ca sunt antrenorul echipei gazda. Imi spune ora cand trebuie sa facem verificarea legitimatiilor si ne despartim.
Ma uit la ceas si-mi indrept privirea nelinistit spre strada de unde ar trebui sa apara. Inca nu sunt toti si s-a cam implinit ora de adunare.Vin. Ce usurare ! N-o sa trebuiasca sa le tin discursul despre punctualitate din nou.
Care pe biciclete cate doi, unul cu cracii departati, tinandu-se strans de cel care sta in picioare pe pedale, care pe jos cu fratii mai mici agatati de haine, vin intr-o zarva colorata de glume si rasete.
Vestiarul e mic si intunecos. Lumina patrunde printr-o ferastruica mica cu gratii groase. Imi ia cinci minute sa fac liniste, dar fac. Cuvintele mi se sparg in tabla pe care desenez niste x-uri reprezentandu-i pe ei si adversarii lor deplasandu-se dupa niste sageti drepte ca niste sentinte.
Cineva bate in usa.
-E timpul !
Zarva, agitatie, toata lumea asteapta nerabdatoare sa inceapa.
Primul meci al sezonului.
Tricouri rosii, vii, batai din palme si crampoane zgariind nervoase nisipul. Si dintr-o data totul incremeneste, fiecare isi aude respiratia in asteptare. Apoi sunetul fluierului de start taie ascutit atmosfera invadand fiecare timpan si nebunia incepe.
Mingea e in joc, sezonul a inceput.
Galagie, umbre colorate amestecandu-se, iar eu plutesc inspaimantat departe de tot tumultul acesta. Ma intreb cine sunt si ce caut acolo? De ce simt ca toti asteapta ceva de la mine? De ce sunt aici si nu privind distant si distrat din spatele gardului ca un trecator oarecare?
-Nu stai bine !!! ma surprind strigand cu putere. Deschide-te mai mult ! Mai muuult !
Am iesit intr-o secunda din uluiala debutului. Sunt una cu echipa mea, iar pustii devin cumva prelungirea gandurilor mele. Conexiunea e facuta.
Nici nu-mi dau seama cand s-a terminat. Primesc strangerea de mana a omologului. Piticii topaie cu bratele deschise, aruncandu-se in sus unii pe umerii celorlalti.
-Dam mana cu adversarii ! Toata lumea ! mai apuc sa le transmit inainte sa ma retrag.
Ce zi fericita !... Pana la primul antrenament filmul meciului mi se repeta iar si iar.
Ziua 1+x+y
-Bogdan, Bogdan, Ibra m-a insultat !
Pff, n-am timp sa fac educatie acum si sunt lectii pe care trebuie sa li se ia si singuri , ma gandesc. Arunc o privire fugara spre ei si le transmit inainte sa-i las in urma:
-Cine insulta, pe el insusi se insulta...
-Ai auzit prostule ? Te-ai insultat singur ! Hi-hi-hi, ha-ha-ha..., mai apuc sa aud din gura lor.
Mai verific odata fisele, iau sacul cu materiale si ma indrept spre autocar. Vorbesc cu soferul si dau semnalul de imbarcare.
Pe drum incerc sa revad detaliile planului pentru meciul ce vine. Imi revin in minte secvente de la ultimele antrenamente, unele dandu-mi curaj, altele batai de cap. Nu reusesc sa mai adun nimic pentru niste ganduri clare. Sunt saturat. Ma las pe scaun si privesc muntii. In spate pustii se joaca pe telefoane, povestesc si-si dau ghionturi.
Toata lumea a coborat. Lass imi spune ca vrea si el sa care bagaje.
-Nu stiu Lass, sunt doar doua toarte. Fa si tu schimb cu Buba la jumatatea drumului.
Si ce trante erau la inceput intre ei ! Ce efort umilitor li se parea cu numai cateva luni in urma sa ridice macar o hartie de jos, s-o arunce la cos !
Azi intra in ordine, se echipeaza in liniste si ma asculta cu rabdare. Cosul de gunoi aproape ca da pe afara.
Iesim pe gazon. Ar fi bine sa nu pierdem. Primul loc e atat de aproape. Mi-a pus-o si presedintele in vedere, care a facut in mod exceptional deplasarea cu noi.
Adversarii sunt mai maricei. Aplica un joc de pase exact cum e recomandat la scoala de antrenori pentru echipele de aceasta varsta. Nu dominam mingea, dar cand recuperam profitam de deschiderea lor prea mare. Noi avem viteza. Isi retrag putin liniile pentru a reduce spatiile pe tranzitia negativa, dar nici asta nu le functioneaza pentru ca noi avem driblingurile lui Lass si simtul speculativ a lui Mamedi.
Bucurie mare la pauza. Incerc sa fiu precaut, dar nu-mi pot stapani entuziasmul. Presedintele imi face cu ochiul, frecandu-si palmele.
Am urcat prea sus imi vine in minte...
-Lass, da drumul la minge mai repede.
Inca unul si inca unul... Ne-au egalat, ne prabusim... Bucuria lor ne doare.
-Dam mana cu adversarii ! Toata lumea !
Ne retragem incet spre masina. Simt frustrare. Puteam castiga, nu inteleg.
Pustii imi ofera cadou linistea. Nu mai chicoteste nimeni. Ii simt uniti si dupa meciul acesta pierdut. In fapt azi am obtinut prin asta o mare victorie...
